Monumentul Regimentului 48 Infanterie Buzău
noiembrie 7, 2022Obeliscul „Buzău 1600”
noiembrie 7, 2022Română
OMAGIU
Lucrarea este dedicată artistului Octavian Florinel Dinu, angajat al „Grupului Rotec” din Buzău, conducerea firmei dorind astfel să omagieze memoria unui angajat model trecut la cele veşnice în urma unei boli necruțătoare. Imaginea poate fi a unui „călăreț” care trimite cu gândul către varianta modernă a lui Don Quijote sau a Sfântului Gheorghe, care țintește cu sulița nu balaurul, ci ochiul plasat pe una din fețele cubului de la baza ansamblului statuar. Celelalte fețe ale cubului conțin, de asemenea, diferite mesaje. Semnificaţia lucrării este aceea a luptei omului cu diferitele obstacole pe care le întâmpină de-a lungul vieţii pentru şlefuirea sufletului, pentru a căpăta o fărâmă de nemurire. Este una dintre cele mai impozante lucrări de artă realizate din inox, în ultimii 20 de ani, în arta contemporană românească, o creaţie cu dimensiuni de 10 metri x 6 metri x 6 metri, un ansamblu sculptural unic în lume prin complexitatea sa. Lucrarea a fost realizată în 2013, după schițele celui omagiat, de către colegul acestuia, artistul buzoian Bogdan Adrian Lefter, și este amplasată în rondul de la intrarea în cartierul Orizont (nordul municipiului Buzău, la ieşirea spre Focșani). Ea a fost finanţată şi donată comunităţii de către omul de afaceri buzoian Nicu Dinu.
English
HOMAGE
The work is dedicated to artist Octavian Florinel Dinu, an employee of „Rotec Group” of Buzău, the management of the company wishing to pay homage to the memory of a model employee who passed away after a cruel illness. The image could be of a „horseman” who reminds us of the modern version of Don Quixote or Saint George, who aims his spear not at the dragon but at the eye on one of the faces of the cube at the base of the statue. The other faces of the cube also contain different messages. The meaning of the work is that of man’s struggle with the various obstacles he encounters throughout his life in order to polish his soul and gain a shred of immortality. It is one of the most imposing works of art made of stainless steel, in the last 20 years, in Romanian contemporary art, a creation with dimensions of 10 meters x 6 meters x 6 meters, a sculptural ensemble unique in the world by its complexity. The work was created in 2013, based on the sketches of the honoured artist, by his colleague, the artist Bogdan Adrian Lefter of Buzău and it is located in the roundabout at the entrance to the Orizont district (north of Buzău, at the exit to Focșani). It was financed and donated to the community by the businessman Nicu Dinu of Buzău.
Francais
HOMMAGE
L’œuvre est dédiée à l’artiste Octavian Florinel Dinu, un employé du „Groupe Rotec” de Buzău, la direction de l’entreprise souhaitant rendre hommage à la mémoire d’un employé modèle décédé après une cruelle maladie. L’image pourrait être celle d’un „cavalier” qui nous rappelle la version moderne de Don Quichotte ou de Saint Georges, qui vise avec sa lance non pas le dragon mais l’œil sur l’une des faces du cube à la base de la statue. Les autres faces du cube contiennent également des messages différents. Le sens de l’œuvre est celui de la lutte de l’homme contre les différents obstacles qu’il rencontre tout au long de sa vie afin de polir son âme et de gagner une once d’immortalité. C’est l’une des œuvres d’art en acier inoxydable les plus imposantes de ces 20 dernières années dans l’art contemporain roumain, une création aux dimensions de 10 mètres x 6 mètres x 6 mètres, un ensemble sculptural unique au monde par sa complexité. L’œuvre a été créée en 2013, à partir des croquis de l’artiste honoré, par son collègue, l’artiste Bogdan Adrian Lefter de Buzău et se trouve dans le rond-point à l’entrée du quartier d’Orizont (au nord de Buzau, à la sortie de Focșani). Il a été financé et offert à la communauté par l’homme d’affaires Nicu Dinu de Buzău.