Monumentul comemorativ „1907”
noiembrie 7, 2022Vatra
noiembrie 7, 2022Română
GRUPUL STATUAR „1907”
Răscoala ţăranilor din 1907 a cunoscut la Buzău unul dintre episoadele cele mai sângeroase, 11 țărani fiind împuşcaţi mortal (8 la Buzău și 3 la Râmnicu Sărat), alţi 11 fiind răniţi. În anul 1961 s-a hotărât amplasarea în orașele capitale de regiuni a unor grupuri statuare care să amintească de jertfa țăranilor din 1907. Întrucât în Regiunea Ploiești, din care făceau pe atunci parte și fostele județe Buzău și Râmnicu Sărat, cele mai multe victime se înregistraseră aici, s-a hotărât ca acest grup statuar să fie amplasat în orașul Buzău. Grupul statuar „1907” este opera artistului plastic Corneliu Medrea (1888-1964). Acesta a urmat Școala de Arte Decorative din Budapesta (1909-1912), iar între 1939-1964 a fost profesor de sculptură la Academia de Arte Frumoase (ulterior Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu ”) din Bucureşti. În anul 1955 a fost ales membru corespondent al Academiei Române. Pe lângă numeroase busturi ale unor personalităţi politice şi artistice, amplasate în multe din localităţile ţării, Corneliu Medrea este şi autorul, împreună cu Ion Jalea, a Monumentului eroilor ceferişti, din Bucureşti (1923), şi a basoreliefurilor „Cupolei Gloriei” din Mausoleul de la Mărășești (1930).
English
„1907” STATUARY GROUP
The 1907 Peasants’ Revolt of Buzău was one of the bloodiest episodes, with 11 peasants shot dead (8 in Buzău and 3 in Râmnicu Sărat) and another 11 wounded. In 1961, it was decided to place, in the capitals of the regions, statuary groups commemorating the peasants’ sacrifice in 1907. Since in the Ploiesti Region, which at that time included the former Buzău and Râmnicu Sărat counties, most of the victims were recorded here, it was decided that this statuary group should be placed in the city of Buzău.
The „1907” statuary group is the work of artist Corneliu Medrea (1888-1964). He attended the School of Decorative Arts of Budapest (1909-1912), and from 1939-1964 he was a professor of sculpture at the Academy of Fine Arts (later „Nicolae Grigorescu” Institute of Fine Arts) of Bucharest. In 1955 he was elected correspondent member of the Romanian Academy.
In addition to numerous busts of political and artistic personalities, placed in many places in the country, Corneliu Medrea is the author, together with Ion Jalea, of the Monument to the Railway Heroes of Bucharest (1923) and of the „Cup of Glory” bas-reliefs at the Mausoleum of Mărășești (1930).
Francais
LE GROUPE STATUAIRE „1907”
Le soulèvement paysan de 1907 à Buzău est l’un des épisodes les plus sanglants, avec 11 paysans abattus (8 à Buzău et 3 à Râmnicu Sărat) et 11 autres blessés. En 1961, il a été décidé de placer dans les capitales des régions des groupes statuaires pour commémorer le sacrifice des paysans en 1907. Étant donné que dans la région de Ploiesti, qui comprenait à l’époque les anciens départements de Buzău et de Râmnicu Sărat, la plupart des victimes ont été enregistrées ici, il a été décidé que ce groupe statuaire fût placé dans la ville de Buzău. Le groupe statuaire „1907” est l’œuvre de l’artiste Corneliu Medrea (1888-1964). Il a fréquenté l’École des arts décoratifs de Budapest (1909-1912) et, de 1939 à 1964, il a été professeur de sculpture à l’Académie des Beaux-Arts (plus tard l’Institut des Beaux-Arts „Nicolae Grigorescu”) de Bucarest. En 1955, il a été élu membre correspondant de l’Académie roumaine. Outre de nombreux bustes de personnalités politiques et artistiques, placés dans de nombreuses localités du pays, Corneliu Medrea est également l’auteur, avec Ion Jalea, du Monument aux Héros des Cheminots de Bucarest (1923), et des bas-reliefs de la „Le Dôme de la Gloire” dans le Mausolée de Mărășești (1930).