Galeria fotografică „Ion Andreescu – 150 de ani de impresionism”
septembrie 3, 2024Română
GALERIA FOTOGRAFICĂ ISTORICĂ „EROII AERULUI”
Aviaţia şi paraşutismul din ţara noastră s-au ridicat timp de peste un secol pe aripile întinse spre cer de absolvenţii celor două şcoli militare buzoiene ale curajului. Prin aceste instituții de elită, prestigiul naţional şi internaţional al oraşului nostru a crescut permanent. Expoziția de față încearcă să spună tinerei generații povestea vie, educativă, a sacrificiului și dăruirii generațiilor de zburători.
În egală măsură, expoziţia este un prilej de recunoştinţă a buzoienilor faţă de eroii acestor arme de elită, care au luptat cu succes în cel de - Al Doilea Război Balcanic (1913), în Războiul de Întregire Naţională (1916 - 1919), au fost aşii recordurilor de înălţime, viteză, distanţă, durată şi ai marilor raiduri aeriene interbelice, față de temerarii acrobaţiilor la joasă înălţime, neînfricaţii care au combătut cu mult profesionalism şi patriotism în Războiul de Reîntregire Naţională (1941 - 1945) principalele aviaţii din lume, iar astăzi sunt aviatorii şi paraşutiştii ce fac onoare poporului român, în misiunile interne și cele executate de Alianţa Nord-Atlantică.
Ridicată de Primăria Municipiului Buzău, ea a fost inaugurată pe 15 iunie 2024 în prezenţa prim ministrului Ion Marcel Ciolacu, primarului Constantin Toma, a numeroase personalităţi civile şi militare şi a unui numeros public.
Documentare şi cercetare istorică a fost realizată de comandorul aviator (r.) Dr. Marius – Adrian Nicoară. O contribuţie importantă la realizarea lucrării au avut domnii: comandor aviator (r.) Dr. Alfred Vasilescu, colonel (r.) Dr. Mircea Tanase, căpitan comandor Daniel Stan.
Fotografiile sunt preluate din fototecile Sălilor de tradiţie ale: Bazei Aeriene de Instruire şi Formare a Personalului Aeronautic; Şcolii Militare de Maiştrii Militari şi Subofiţeri a Forţelor Aeriene, ambele institutii de la Ziliştea - Boboc, Buzău şi din Muzeul Trupelor de Paraşutişti Buzău.
English
"HEROES OF THE AIR" HISTORICAL PHOTO GALLERY
Aviation and parachuting in our country have risen for over a century on the wings stretched to the sky by the graduates of the two Buzău military schools of courage. Through these elite institutions, the national and international prestige of our city has grown permanently. The current exhibition tries to tell to the younger generation the living, educational story of the sacrifice and dedication of generations of aviators.
Equally, the exhibition is an occasion for the people of Buzău to express their gratitude towards the heroes of these elite weapons, who fought successfully in the Second Balkan War (1913), in the War of National Integration (1916 - 1919), who were aces of records of height, speed, distance, and duration, and of the great interwar air raids, towards the daredevils of low-altitude acrobatics, the fearless who fought with great professionalism and patriotism against the world's main air forces in the War of National Reunification (1941 - 1945), and towards the the aviators and paratroopers of today, who honor the Romanian people in internal missions and those executed by NATO.
Erected by the Buzău City Hall, it was inaugurated on the 15th of June 2024 in the presence of the Prime Minister Ion Marcel Ciolacu, the Mayor Constantin Toma, numerous civil and military personalities and a large audience.
Documentation and historical research was carried out by the aviator commander (r.) Dr. Marius – Adrian Nicoară. An important contribution to the completion of the work was made by the following gentlemen: aviator commander (r.) Dr. Alfred Vasilescu, colonel (r.) Dr. Mircea Tanase, captain commander Daniel Stan.
The photos are taken from the photo archives of the Halls of Tradition of: Air Force Training and Training Base; Military School of Military Foremen and Non-Commissioned Officers of the Air Force, both institutions in Ziliştea - Boboc, Buzău, and from the Museum of the Parachute Troops Buzău.
Français
LA GALERIE DE PHOTOS HISTORIQUE « LES HÉROS DE L’AIR »
Depuis plus d’un siècle, l’aviation et le parachutisme dans notre pays ont pris leur essor grâce aux ailes tendues vers le ciel par les diplômés des deux écoles militaires du courage de Buzău. Grâce à ces institutions d’élite, le prestige national et international de notre ville n’a cessé de croître. La présente exposition essaie de raconter aux jeunes générations l’histoire vivante et éducative du sacrifice et du dévouement des générations d’aviateurs.
L’exposition est également une occasion pour les habitants de Buzău d’honorer les héros de ces armes d’élite, qui ont lutté avec succès lors de la Deuxième Guerre des Balkans (1913) et dans la Guerre d’Intégration Nationale (1916-1919), qui ont établi des records de hauteur, de vitesse, de distance et de durée, et qui ont mené de grands raids aériens pendant l’entre-deux-guerres, par rapport aux courageux des acrobaties à basse altitude, les audacieux qui ont combattu avec beaucoup de professionnalisme et de patriotisme dans la Guerre de Réintégration Nationale (1941 - 1945) contre les principales forces aériennes du monde, et qui sont aujourd’hui les aviateurs et les parachutistes qui font honneur au peuple roumain dans les missions nationales et celles menées par l’OTAN.
Réalisée par la Mairie de Buzău, l’exposition a été inaugurée le 15 juin 2024 en présence du Premier ministre Ion Marcel Ciolacu, du maire Constantin Toma, de nombreuses personnalités civiles et militaires et d’un large public.
La documentation et les recherches historiques ont été effectuées par le colonel de l'air (r.) Dr Marius - Adrian Nicoară. Une contribution importante à la réalisation de l’ouvrage a été apportée par le colonel de l'air (r.) Dr. Alfred Vasilescu, le colonel (r.) Dr. Mircea Tanase, le capitaine commandant Daniel Stan.
Les photographies proviennent des photothèques des Salles traditionnelles de la Base Aérienne pour l’Entraînement et la Formation du Personnel des Forces Aériennes, de l’École Militaire des Maîtres et des Sous-officiers des Forces Aériennes, toutes deux institutions de Ziliștea - Boboc, Buzău, ainsi que du Musée des Troupes des Parachutistes de Buzău.