Casa Velimir Vladimir Maximilian şi Nae Leonard
noiembrie 7, 2022Casa generalului Ion Vernescu
noiembrie 7, 2022Română
CASA PICTORULUI ION ANDREESCU
Ion Andreescu (1850-1882) a fost elev al Şcolii Naţionale de Bele-Arte, condusă de Theodor Aman. Şi-a continuat studiile la Paris, unde s-a alăturat grupului de la Barbizon, influenţat fiind de impresionişti, deosebindu-se însă de aceştia prin solida construcţie a formelor şi prin cromatica sobră, cu tonalităţi grave. La 7 mai 1872 a fost numit, în urma câştigării unui concurs, maestru titular al catedrei de desen şi caligrafie la Seminarul teologic din Buzău, ulterior fiind transferat la Liceul “Tudor Vladimirescu” din Buzău, unde a predat aceiaşi disciplină înte anii 1873-1878. Fin observator al realităţilor înconjurătoare, a realizat lucrări memorabile cu teme şi elemente legate de ţinutul Buzăului, reuşind să redea în pânzele sale adevărate documente de epocă: forfota pestriţă a târgului de odinioară, imagini ale satelor din împrejurimi (peisaje din târg şi din Crâng, portrete, vase cu flori), perioada buzoiană constituind momentul maturizării sale ca om şi artist. Dintre tablourile realizate la Buzău amintim: "Cioban cu oile", "Casă în livadă", "Casa ciurarului", "Case iarna", "Margine de sat", "Târg în preajma Buzăului (Drăgaica)", "Iarna în Crâng", "Crâng desfrunzit", ce permit identificarea vieţii cu creaţia sa artistică. I se întrezărea un mare viitor, însă a murit prematur, la vârsta de numai 33 de ani. Casa în care a locuit la Buzău, situată pe strada Tudor Vladimirescu, nr. 23, este clasată monument istoric (BZ-IV-m-B-02514).
English
PAINTER ION ANDREESCU HOUSE
Ion Andreescu (1850-1882) was a student of the National School of Belle Art, led by Theodor Aman. He continued his studies in Paris, where he joined the group from Barbizon, being influenced by the Impressionists, but differing from them by the solid construction of the forms and by the sober chromatics, with serious tonalities.
On 7th May 1872, after winning a competition, he was appointed titular master of the drawing and calligraphy department at the Theological Seminary in Buzău, later being transferred to „Al. Hâjdeu” High School of Buzău, where he taught the same subject between 1873-1878. A keen observer of the surrounding realities, he created memorable works with themes and elements related to the Buzău area, managing to reproduce in his canvases real historical documents: the motley bustle of the former fair, images of the surrounding villages (landscapes of the fair and Crâng, portraits, vases with flowers), the period in Buzău representing the moment of his maturity as a man and artist. Among the paintings made in Buzău, we mention: "Shepherd with sheep", "House in the orchard", "House of the sieve maker", "Houses in the winter", "Edge of the village", "Fair near Buzău (Drăgaica)", "Winter in the forest", "Leafless forest", which allow us to identify life with his artistic creation. He had a great future, but he died prematurely, at the age of only 33. The house where he lived in Buzău, located on Tudor Vladimirescu street, no. 23, is classified as a historical monument.
Francais
MAISON DU PEINTRE ION ANDREESCU
Ion Andreescu (1850-1882) a été un élève de l’École Nationale des Beaux-Arts, dirigée par Theodor Aman. Il poursuit ses études à Paris, où il rejoint le groupe de Barbizon, influencé par les impressionnistes, mais s’en différenciant par la construction solide des formes et par le chromatisme sobre, aux tonalités sérieuses. Le 7 mai 1872, après avoir remporté un concours, il est nommé maître titulaire du département de dessin et de calligraphie au Séminaire théologique de Buzău, puis transféré au Lycée „Al. Hâjdeu” de Buzău, où il a enseigné la même discipline entre 1873-1878. Fin observateur des réalités environnantes, il a créé des œuvres mémorables avec des thèmes et des éléments liés à la région de Buzău, réussissant à reproduire dans ses toiles de véritables documents d’époque: l’agitation hétéroclite de l’ancienne foire, des images des villages environnants (paysages de la foire et Crâng, portraits, vases à fleurs), la période buzoïenne constituant le moment de sa maturation en tant qu’homme et artiste. Parmi les peintures réalisées à Buzău, nous mentionnons : "Berger avec des moutons", "Maison dans le verger", "Maison du cordonnier", "Maisons en hiver", "Bord du village", "Foire près de Buzău (Drăgaica)", "Hiver dans le Petit Bois", "Petit Bois sans feuilles", qui permettent d’identifier la vie à sa création artistique. Il avait un bel avenir, mais il mourut prématurément, à seulement 33 ans. La maison où il a vécu à Buzău, située rue Tudor Vladimirescu, no. 23, est classé monument historique.