Casa Hortensia Papadat-Bengescu

CASA HORTENSIA PAPADAT-BENGESCU Hortensia Papadat – Bengescu (8 decembrie 1876, la Ivești, Galați – pe 5 martie 1955 la București) a fost fiica căpitanului (ulterior generalului) Dimitrie Bengesu şi soţia magistratului Nicolae Papadat. Datorită profesiei soţului său, a locuit şi la Buzău, între anii 1903-1909 (alte surse indică anii 1904-1911), fiind în relaţii de prietenie cu scriitoarea Constanţa Marino-Moscu (căsătorită cu magistratul Gheorghe Moscu), familia inginerului Gheorghe I. Dunka (1866-1943), fost prefect de Buzău, senator şi deputat şi familia colonel Benone Anastasiu, viitorul general. Aici, la 9 ianuarie 1906, s-a născut fiica familiei Papadat, Sofia-Elena (căsătorită Stamatiad). Presa locală din acea perioadă inserează, la rubrica „Mondene”, şi ştiri despre prezenţa familiei Papadat la balurile Regimentului 8 Dorobanţi (unde era comandant colonelul Benone Anastasiu), sau cele ale Crucii Roşii, la concerte sau reprezentaţii teatrale. A debutat în presa culturală cu articole în limba franceză în 1912, iar în 1913 a publicat la „Viața Românească”, fiind sprijinită și îndrumată literar de criticul Garabet Ibrăileanu. În 1919 a publicat volumul „Ape adânci”. În timpul Războiului de Întregire Naţională (1916 – 1919) a activat ca infirmieră a Crucii Roșii. După 1919 a frecventat cenaclul lui Eugen Lovinescu și a publicat în revista acestuia, „Sburătorul”, remarcându-se ca o promotoare a romanului european modern. Dintre romanele sale de success amintim „Fecioarele despletite”, „Concert din muzică de Bach”. Între culegerile de nuvele și schițe se numără „Sfinxul”, „Femeia în fața oglinzii”. A fost, de asemenea, autoare de piese de teatru: „Povârnişul”, „Bătrânul”, „A căzut o stea”. În 1946 a obținut Premiul național pentru proză. Opera sa literară a fost interzisă de regimul comunist, scriitoarea murind în anonimat și sărăcie, dar după 1965 opera sa a fost treptat reintegrată în circuitul literar și academic. Casa în care a locuit scriitoarea la Buzău a fost construită la începutul secolului XX, după mutarea scriitoarei la Focșani, a trecut din 1909 în proprietatea familiei căpitanului Gheorghe Metz, iar Societatea de Ştiinţe Filologice a dezvelit cândva o placă memorială (astăzi dispărută), imobilul fiind inclusă în 2010 pe Lista Monumentelor Istorice și a fost renovat de către noul proprietar în 2014.

HORTENSIA PAPADAT-BENGESCU HOUSE Hortensia Papadat – Bengescu (8th December 1876, in Ivești, Galați – 5th March 1955 in Bucharest) was the daughter of captain (later general) Dimitrie Bengesu and the wife of magistrate Nicolae Papadat. Due to her husband’s profession, she also lived in Buzău, between 1903-1909 (other sources indicate the years 1904-1911), being in friendly relations with the writer Constanța Marino-Moscu (married to magistrate Gheorghe Moscu), family of engineer Gheorghe I. Dunka (1866-1943), former prefect of Buzău, senator and deputy and the family of colonel Benone Anastasiu, the future general. Here, on 9th January 1906, the daughter of Papadat family, Sofia-Elena (married Stamatiad), was born. The local press of that period also insert, at „Society” column, news about the presence of Papadat family at the balls of the 8th Dorobanți Regiment (where colonel Benone Anastasiu was the commander), or those of the Red Cross, at concerts or theatrical performances. She debuted in the cultural press with articles in French in 1912, and in 1913 she published in „Viața Românească”, being supported and guided literary by critic Garabet Ibrăileanu. In 1919 she published the volume „Ape adânci” [Deep waters]. During the War of National Integration (1916 – 1919) she worked as a Red Cross nurse. After 1919, she attended Eugen Lovinescu’s literary circle and published in his magazine, „Sburătorul”, standing out as a promoter of the modern European novel. Among her successful novels, we mention “Fecioarele despletite” [The Disheveled Maidens], “Concert din muzică de Bach” [A Concert of Bach’s Music]. Collections of short stories and sketches include “Sfinxul” [The Sphinx]”, “Femeia în faţa oglinzii” [The Woman in Front of the Mirror]. She was also the author of plays: „Povârnişul” [The Slope], „Bătrânul” [The Old Man], “A căzut o stea” [A star has fallen]. In 1946 she won the National Prize for Prose. Her literary work was banned by the communist regime, the writer dying in anonymity and poverty, but after 165 her work was gradually reintegrated into the literary and academic circuit. The house where the writer lived in Buzău was built at the beginning of the 20th century, and after the writer moved to Focșani, it became the property of Captain Gheorghe Metz’s family in 1909, and the Society of Philological Sciences once unveiled a memorial plaque (now missing), the property being included in 2010 on the List of Historical Monuments and renovated by the new owner in 2014

MAISON HORTENSIA PAPADAT-BENGESCU Hortensia Papadat – Bengescu (née le 8 décembre 1876 à Ivești, Galați et décédée le 5 mars 1955 à Bucarest) était la fille du capitaine (plus tard général) Dimitrie Bengescu et l’épouse du magistrat Nicolae Papadat. En raison de la profession de son mari, elle a également vécu à Buzău, entre les années 1903-1909 (d’autres sources indiquent les années 1904-1911), étant en relations amicales avec l’écrivaine Constanța Marino-Moscu (mariée au magistrat Gheorghe Moscu), le famille de l’ingénieur Gheorghe I. Dunka (1866-1943), ancien préfet de Buzău, sénateur et député et la famille du colonel Benone Anastasiu, futur général. Ici, le 9 janvier 1906, la fille de la famille Papadat, Sofia-Elena (mariée à Stamatiad), est née. La presse locale de cette époque insère également, sous la rubrique „Le Mondain”, des informations sur la présence de la famille Papadat aux bals du 8e Régiment Dorobanti (dont le colonel Benone Anastasiu était le commandant), ou ceux de la Croix-Rouge, à concerts ou représentations théâtrales. Elle fait ses débuts dans la presse culturelle avec des articles en français en 1912, et en 1913 il publie dans „Viata Românească”, étant soutenue et guidée littérairement par le critique Garabet Ibrăileanu. En 1919, elle publie le volume „Ape adânci” [Eaux profondes]. Pendant la guerre d’intégration nationale (1916-1919), elle travaille comme infirmière à la Croix-Rouge. Après 1919, elle fréquente le cénacle d’Eugen Lovinescu et publie dans son magazine „Sburătorul”, se démarquant comme une promotrice du roman européen moderne. Parmi ses romans à succès, on citera „Fecioarele despletite” [Les Vierges échevelées], „Concert din muzică de Bach”[ Le Concert de Bach]. Les collections d’histoires courtes et de sketches incluent „Sfinxul” [Le Sphinx], „Femeia în faţa oglinzii” [La Femme devant le miroir]. Elle est également l’auteure de pièces de théâtre : „Povârnişul” [L’Escarpement], „Bătrânul” [Le Vieillard], „A căzut o stea” [Une étoile est tombée]. En 1946, il remporte le Prix national de prose. Son œuvre littéraire est interdite par le régime communiste, l’écrivaine mourant dans l’anonymat et la pauvreté, mais après 1965 son œuvre est progressivement réintégrée dans le circuit littéraire et académique. La maison où l’écrivaine a vécu à Buzău avait été construite au début du XXème siècle, après le déménagement de l’écrivain à Focșani, elle est devenue la propriété de la famille du capitaine Gheorghe Metz en 1909, et la Société des sciences philologiques a dévoilé une fois une plaque commémorative (aujourd’hui manquant), l’édifice étant inscrit en 2010 à La Liste des Monuments Historiques et rénové par le nouveau propriétaire en 2014.