
Biserica “Sfinții Împărați Constantin și Elena” („Tuturor Sfinților”) − Gârlași
decembrie 30, 2022
Bisericuța „Sfânta Filofteia”
decembrie 30, 2022Română
BISERICA SFÂNTUL NICOLAE – SÂRBI (BISERICA SÂRBEASCĂ)
Biserica „Sfântul Nicolae” –Sârbi (biserica sârbească) a fost ridicată în anul 1825, în mahalaua grădinarilor, în partea de est a oraşului, fiind reparată şi modificată în 1831 şi 1884, renovată în 1887, 1894, 1911, 1922. Pictura este făcută de Nicolae Teodorescu şi Victor Zemlicka. Nicolae Teodorescu (1786, Focşani - 8 iulie 1880, Buzău), pictor de biserici, şeful Şcolii de zugravi de subţire de la Buzău, s-a iniţiat în tainele preparării culorilor şi arta zugrăvelii, la mănăstirea Căldăruşani, condusă de polcovnicul Matei Zugravul, îndrumat fiind de Ivan Rusu, mort în cutremurul din anul 1802, sub dărâmăturile bisericii din Unguriu, Buzău, pe care o zugrăvea. Din 1814, a ucenicit 2 ani la Iaşi, sub conducerea pictorului academic Eustaţiu Altini, care făcuse studii la Viena, de la care îşi va însuşi înclinaţia pentru realism şi cu care se va perfecţiona în arta picturii. În anul 1816 revine la Focşani, dar fiind deja foarte cunoscut (ştiut de toţi din Valahia) este chemat în 1827, de către episcopul Chesarie, să picteze Biserica Sfinţii Apostoli de la Mănăstirea Ciolanu, unde va lucra trei ani. Împreună cu el se afla şi nepotul Iordache (Gheorghe Tattarescu), în vârstă de 7 ani, fiul surorii sale Smaranda, soţia lui Mihai Tattarescu, morţi de ciumă în 1826. La Buzău a locuit pe strada Banului (astăzi Bistriţei) unde, din 1837 va funcţiona „Şcoala de zugravi de subţire” adică pictori de biserici, pentru a fi deosebiţi de zugravii de gros, adică cei care zugrăveau locuinţe, înfiinţată de Chesarie în 1831 (după alți cercetători, în anul 1829), până atunci şcoala avându-şi sediul în chiliile din jurul bisericii episcopale. Datorită iscusinţei şi calităţilor sale, din 1839, Nicolae Teodorescu este inclus, la porunca lui Alexandru Ghica, în Arhondologia vremii (Cartea rangurilor, n. n.) cu titlul de conţopist, la 6 decembrie 1844 fiind ridicat la rangul de pitar de către domnitorul Gheorghe Bibescu, când a vizitat Episcopia. A fost ales de mai multe ori membru în Sfatul orăşenesc. Pe lângă activitatea desfăşurată ca profesor şi conducător al şcolii, Nicolae Teodorescu a pictat mai multe lăcaşuri de cult (peste 17 biserici). Totodată, pe lângă lucrări de ansamblu, realizate în tehnică frescă şi tempera, numeroase tâmple, epitafuri şi icoane, s-a preocupat şi de portret. Toate acestea ne permit să-l considerăm primul pictor buzoian modern. Biserica Sfântul Nicolae este inclusă în Lista Monumentelor Istorice (BZ-II-m-B-02335).
English
SAINT NICHOLAS CHURCH - SÂRBI (SERBIAN CHURCH)
Saint Nicholas Church – Sârbi (Serbian Church) was built in 1825 in the gardeners' slum in the eastern part of the city, repaired and modified in 1831 and 1884, renovated in 1887, 1894, 1911, 1922. The painting is made by Nicolae Teodorescu and Victor Zemlicka. Nicolae Teodorescu (1786, Focșani – 8th July 1880, Buzău), a church painter, head of Buzău School of Icon Painters, was initiated into the mysteries of colour preparation and the art of painting, at Căldărușani monastery, led by polkovnik Matei the Painter, under the guidance of Ivan Rusu, who died in the earthquake of 1802, under the ruins of the church of Unguriu, Buzău, which he was painting. From 1814, he apprenticed for two years in Iași, under the direction of the academic painter Eustațiu Altini, who had studied in Vienna, from whom he acquired his inclination for realism and with whom he perfected the art of painting. In 1816 he returned to Focșani, but being already well known (known to everyone in Wallachia) he was called in 1827 by Bishop Chesarie to paint the Church of the Holy Apostles at Ciolanu Monastery, where he worked for three years. He was accompanied by his nephew Iordache (Gheorghe Tattarescu), aged 7, son of his sister Smaranda, wife of Mihai Tattarescu, who died of plague in 1826. In Buzău he lived on Banu Street (today Bistrița Street) where, from 1837, the "School of Icons Painters", i.e. church painters, to be distinguished from house painters, was founded by Chesarie in 1831 (according to other researchers, in 1829), until then the school had its headquarters in the chapels around the bishop's church. Thanks to his skill and qualities, in 1839, Nicolae Teodorescu is included, at the behest of Alexandru Ghica, in Arhondologia [Register of boyar ranks] of the time (Book of Ranks, n. n.) with the title of peior clerk, and on 6th December 1844 he was raised to the rank of baker by ruler Gheorghe Bibescu, when he visited the Diocese. He was elected several times member of the Town Council. In addition to his work as a teacher and headmaster of the school, Nicolae Teodorescu painted several places of worship (more than 17 churches). In addition to his overall works in fresco and tempera technique, numerous iconostasis, epitaphs and icons, he also worked on portraits. All this allows us to consider him the first modern painter from Buzău. The Church of Saint Nicolae is included in the List of Historical Monuments (BZ-II-m- B-02335).
Français
ÉGLISE SAINT NICOLAS - SERBES (ÉGLISE SERBE)
L'église Saint-Nicolas - Serbes (église serbe) a été construite en 1825 dans le bidonville des jardiniers dans la partie orientale de la ville, réparée et modifiée en 1831 et 1884, rénovée en 1887, 1894, 1911, 1922. La peinture est de Nicolae Teodorescu et Victor Zemlicka. Nicolae Teodorescu (1786, Focșani - 8 juillet 1880, Buzău), peintre d'église, chef de l'école des peintres de mince de Buzău, a été initié aux mystères de la préparation des couleurs et à l'art de la peinture, au monastère de Căldărușani, dirigé par le colonel Matei Zugravul, sous la direction d'Ivan Rusu, qui meurt dans le tremblement de terre de 1802, sous les décombres de l'église d'Unguriu, Buzău, qu'il peignait. À partir de 1814, il fait un apprentissage de 2 ans à Iasi, sous la direction du peintre académique Eustațiu Altini, qui avait étudié à Vienne, auprès duquel il acquiert son penchant pour le réalisme et avec qui il perfectionne l'art de la peinture. En 1816, il retourne à Focșani, mais étant déjà bien connu (connu de tous en Valachie), il est appelé en 1827 par l'évêque Chesarie pour peindre l'Eglise des Saints Apôtres au Monastère de Ciolanu, où il travaille pendant trois ans. Avec lui se trouvait son petit-fils Iordache (Gheorghe Tattarescu), âgé de 7 ans, fils de sa sœur Smaranda, épouse de Mihai Tattarescu, morte de la peste en 1826. À Buzău, il habitait la rue Banului (aujourd'hui rue Bistriței) où, à partir de 1837, l'"École des peintres de mince", c'est-à-dire des peintres d'église, à distinguer des peintres épais, c'est-à-dire de ceux qui peignaient des maisons, aura fonctionné étant fondée par Chesarie en 1831 (selon d'autres chercheurs, en 1829), jusqu'alors l'école ayant son siège dans les chapelles autour de l'église épiscopale. Grâce à son habileté et à ses qualités, en 1839, Nicolae Teodorescu est inscrit, à la demande d'Alexandru Ghica, dans l'Arhondologia de l'époque (Livre des rangs, n. n.) avec le titre de scribouillard, et le 6 décembre 1844, il est élevé au rang de boïard qui s’occupait du ravitaillement de la cour par le souverain Gheorghe Bibescu, lors de sa visite à l'Evêché. Il a été élu plusieurs fois membre du conseil municipal. En plus de son travail d'enseignant et de directeur de l'école, Nicolae Teodorescu a peint plusieurs lieux de culte (plus de 17 églises). Outre l'ensemble de ses œuvres réalisées à la fresque et à la détrempe, de nombreuses sculptures, épitaphes et icônes, il a également travaillé sur des portraits. Tout ceci nous permet de le considérer comme le premier peintre moderne de Buzău. L'Eglise Saint-Nicolas est inscrite sur la Liste des Monuments Historiques (BZ-II-m-B-02335).