Colegiul Național Pedagogic „Spiru Haret”
noiembrie 11, 2022Colegiul Economic
noiembrie 11, 2022Română
LICEUL DE ARTE „MARGARETA STERIAN”
În 1957 s-a înfiinţat la Buzău Şcoala de Muzică, cu statut de şcoală generală. Ulterior a fost transformată în liceu, dar a revenit la statutul de şcoală generală în 1978. În anul 1990 a revenit la statutul de liceu, iar în 1999, pe lângă secţiile de muzică şi arte plastice, s-a introdus şi secţia teatru. În 1893, Alexandru Marghiloman a pus piatra de temelie a internatului ce îi va purta numele, dar care astăzi a devenit sediul Liceului de Arte din Buzău. Începând cu septembrie 2003, liceul a primit numele marii artiste plastice şi scriitoare buzoiene Margareta Sterian. Pictoriţa şi scriitoarea Margareta Sterian s-a născut la 16 martie 1897, în Buzău, fiind fiica comerciantului evreu Iancu Vainberg. A urmat cursurile liceale la Şcoala Evanghelică din Bucureşti, unde l-a avut ca profesor de limba română pe Ioan Slavici. A studiat apoi la Paris, la Academia Ranson şi la École du Louvre, pictura, arta decorativă şi istoria artei. În vara anului 1929, în cadrul Seminarului de sociologie, etică şi politică al Universităţii Bucureşti, a luat parte la campania monografică de la Drăguş, condusă de profesorul Dimitrie Gusti. În acelaşi an, în decembrie, a expus şase portrete de ţărani şi copii din Drăguş. La prima expoziţie personală a artistei, de la Sala Mozart din Bucureşti, a expus peisaje, naturi statice şi 30 de lucrări din ciclul de portrete „Copiii din Drăguş". În 1937, artista a primit medalia de bronz pentru pictură la Expoziţia Internaţională a Artelor şi Industriei din Paris. Alături de peisaje, portrete şi naturi statice, opera sa se compune şi din artă decorativă, ceramică, ilustraţie de carte şi frescă. Pentru opera plastică, a primit Premiul Ministerului Artelor pentru pictură în 1930 şi Premiul Special al Uniunii Artişilor Plastici din România, în 1985. Din 1993, Muzeul Naţional de Artă din Bucureşti acordă în fiecare an premiul „Margareta Sterian" pentru cea mai bună expoziţie a anului.
English
„MARGARETA STERIAN” HIGH SCHOOL OF ARTS
In 1957, the Music School was established in Buzău, with the status of an elementary school. It was later transformed into a high school, but returned to the status of an elementary school in 1978. In 1990, it returned to the status of high school, and in 1999, in addition to the music and plastic arts departments, the theatre section was also introduced. In 1893, Alexandru Marghiloman laid the foundation stone of the boarding school that would bear his name, but which today has become the premises of the High School of Arts of Buzău. Starting from September 2003, the high school received the name of the great artist and writer from Buzău, Margareta Sterian. The painter and writer Margareta Sterian was born on 16th March 1897, in Buzău, being the daughter of the Jewish merchant Iancu Vainberg. She attended high school at the Evangelical School of Bucharest, where she had Ioan Slavici as her Romanian language teacher. She then studied painting, decorative art and art history in Paris, at Ranson Academy and École du Louvre. In the summer of 1929, within the Sociology, Ethics and Politics Seminar of the University of Bucharest, she took part in the monographic campaign of Drăguş, led by Professor Dimitrie Gusti. In the same year, in December, she exhibited six portraits of peasants and children of Drăguş. At the artist's first personal exhibition, at Mozart Hall of Bucharest, she exhibited landscapes, still life and 30 works from the series of portraits "Children from Drăguş". In 1937, the artist received the bronze medal for painting at the International Exhibition of Arts and Industry in Paris. Along with landscapes, portraits and still life, her work also consists of decorative art, ceramics, book illustration and fresco. For the plastic work, she received the Prize of the Ministry of Arts for painting in 1930 and the Special Prize of the Romanian Artists' Union in 1985. Since 1993, the National Art Museum of Bucharest has been awarding the "Margareta Sterian" prize every year for the best exhibition of the year.
Français
LYCÉE DES ARTS «MARGARETA STERIAN»
En 1957, l'École de Musique a été fondée à Buzău, avec le statut d'école générale. Elle a ensuite été transformée en lycée, mais a retrouvé le statut d'école générale en 1978. En 1990, elle a retrouvé son statut de lycée et en 1999, en plus des sections de musique et beaux-arts, une section de théâtre a été introduite. En 1893, Alexandru Marghiloman pose la première pierre de l'internat qui portera son nom, mais qui est devenu aujourd'hui le siège du Lycée des Arts de Buzău. À partir de septembre 2003, le lycée porte le nom de la grande artiste et écrivaine de Buzău, Margareta Sterian. La peintre et écrivaine Margareta Sterian est née le 16 mars 1897 à Buzău, fille du commerçant juif Iancu Vainberg. Elle a fait ses études secondaires à l'École Évangélique de Bucarest, où elle a eu Ioan Slavici comme professeur de roumain. Elle a ensuite étudié la peinture, les arts décoratifs et l'histoire de l'art à Paris, à l'Académie Ranson et à l'École du Louvre. Durant l'été 1929, dans le cadre du Séminaire de sociologie, d'éthique et de politique de l'Université de Bucarest, elle participe à la campagne monographique de Drăguș, dirigée par le professeur Dimitrie Gusti. La même année, en décembre, elle expose six portraits de paysans et d'enfants de Drăguș. Lors de sa première exposition personnelle de l'artiste à la Salle Mozart de Bucarest, elle a exposé des paysages, des natures mortes et 30 œuvres de la série de portraits «Enfants de Draguș». En 1937, l'artiste reçoit la médaille de bronze de la peinture à l'Exposition Internationale des Arts et de l'Industrie de Paris. Outre les paysages, les portraits et les natures mortes, son œuvre comprend également l'art décoratif, la céramique, l'illustration de livres et la fresque. Elle a reçu le prix du Ministère des Arts pour la peinture en 1930 et le Prix Spécial de l'Union des Artistes Roumains en 1985. Depuis 1993, le Musée National d'Art de Bucarest décerne chaque année le prix «Margareta Sterian» à la meilleure exposition de l'année.