Monument închinat luptătorilor anticomuniști și buzoienilor uciși în noaptea comunistă
noiembrie 10, 2022Zidul perimetral al Bisericii și Cimitirului Eroilor
noiembrie 10, 2022Română
MONUMENTUL GLOBE-TROTTER-ULUI DUMITRU DAN
Dumitru Dan s-a născut la Buhuşi, în judeţul Bacău, pe 14 iulie 1890. A activat timp de 30 de ani ca profesor de geografie la Brăila şi Buzău. Dan Dumitru a fost primul globe-trotter român. La începutul secolului trecut, fiind student la Paris la Facultatea de geografie, a făcut înconjurul lumii pe jos, parcurgând, în 6 ani, între 1910 şi 1916, 100.000 de kilometri, în opinci şi în costum tradiţional. Din cauza izbucnirii Primului Război Mondial, Dan Dumitru a terminat traseul abia în anul 1923, primind cei 100.000 de franci, care acum erau cu mult devalorizați, reprezentând doar 8% din valoarea sumei de la începutul concursului. Dan Dumitru a fost singurul român care a terminat competiția. S-a stabilit în Buzău, s-a căsătorit și a avut patru copii. Performanța sa a rămas neegalată, fiind înscris în Cartea Recordurilor în anul 1985. Călătoria a fost efectuată pe 5 continente, peste 3 oceane, prin 74 de țări, 30 de colonii și prin mai mult de 1.500 de orașe. A rupt 497 perechi de opinci și 28 de costume naționale. A murit la vârsta de 90 de ani, la Buzău pe 4 decembrie 1978 şi a fost înmormântat în Cimitirul Eroilor din Buzău. În anul 2017 a fost dezvelit în cimitir bustul acestuia.
English
THE MONUMENT OF GLOBE-TROTTER DUMITRU DAN
Dumitru Dan was born in Buhuşi, in Bacău county, on 14th July 1890. He worked for 30 years as a geography teacher in Brăila and Buzău. Dumitru Dan was the first Romanian globe-trotter. At the beginning of the last century, being a student in Paris at the Faculty of Geography, he walked around the world, covering in 6 years, between 1910 and 1916, 100,000 kilometres, in peasant sandals and in traditional costume. Due to the outbreak of the First World War, Dumitru Dan only finished the route in 1923, receiving the 100,000 francs, which were now greatly devalued, representing only 8% of the amount from the beginning of the competition. Dumitru Dan was the only Romanian who finished the competition. He settled in Buzău, got married and had four children. His performance remained unequalled, being entered in the Guinness World Records in 1985. The trip was carried out on 5 continents, across 3 oceans, through 74 countries, 30 colonies and through more than 1,500 cities. He broke 497 pairs of peasant sandals and 28 national suits. He died at the age of 90, in Buzău on 4th December 1978 and he was buried in the Heroes' Cemetery of Buzău. In 2017, his bust was unveiled in the cemetery.
Français
MONUMENT DU GLOBE-TROTTER DAN DUMITRU
Dumitru Dan est né à Buhuși, dans le département de Bacău, le 14 juillet 1890. Il a travaillé pendant 30 ans comme professeur de géographie à Brăila et Buzău. Dumitru Dan a été le premier globe-trotter roumain. Au début du siècle dernier, étant étudiant à Paris à la Faculté de géographie, il a fait le tour du monde à pied, parcourant 100 000 kilomètres en six ans, entre 1910 et 1916, en chaussures paysannes et en costume traditionnel. A couse du déclenchement de la Première Guerre Mondiale, Dumitru Dan n'achève le parcours qu'en 1923, recevant les 100 000 francs, désormais fortement dévalués, qui ne représentent que 8 % du montant du début de la compétition. Dumitru Dan a été le seul Roumain à terminer la compétition. Il s'est installé à Buzău, s'est marié et a eu quatre enfants. Sa performance est restée inégalée et a été inscrite dans le Livre des Records en 1985. Ce voyage lui a fait traverser 5 continents, 3 océans, 74 pays, 30 colonies et plu de 1 500 villes. Il a cassé 497 paires de chaussures paysannes et 28 costumes nationaux. Il est décédé à l'âge de 90 ans à Buzău le 4 décembre 1978 et a été enterré dans le Cimetière des Héros de Buzău. En 2017, son buste a été dévoilé dans le cimetière.