Hotel Coroana
noiembrie 7, 2022Ansamblul arhitectural Cuza Voda
noiembrie 7, 2022Română
STADIONUL „GLORIA BUZĂU”
La începutul secolului XX, municipaliatea buzoiană a avut iniţiativa construirii unei baze sportive la marginea Pădurii Crâng. Aici au fost găzduite iniţial întreceri de oină, în 1904 fiind organizat primul concurs naţional. La început arena avea amenajări modeste, totuşi foarte mulţi iubitori de oină, sportul nostru naţional, asistau la întreceri. În anul 1922 autorităţile locale au cedat terenul actualului stadion pentru amenajarea unei baze sportive care să găzduiască meciurile echipei locale de fotbal „Vârtejul”, înfiinţată în anul 1919 de către elevi ai Liceului „Alexandru Hâjdeu”, actualul Colegiu Naţional „Bogdan Petriceicu Hasdeu”. Construcţia propriu-zisă a arenei a început în 1935, după planurile stadionului din Braşov, fiind susţinută financiar de părinţii şi jucătorii echipelor „Avântul” şi „Vârtejul”, care au activat în Buzău între 1921-1948. În anul 1940 a fost dat în folosinţă stadionul. În anul 1943 au fost construite din lemn tribuna şi vestiarele. Pe arena sportivă din Crâng au evoluat, în timp, diverse echipe locale: „Avântul”, „Vârtejul”, „Junimea”, „Tinerimea”, „Prietenii Naturii”, „Furtuna”, „Fulgerul CFR”, „Macaby” (a tineretului evreu), iar mai aproape de zilele noastre „Metalul”, „Chimia”, „Şoimii”, „Gloria” etc. La 14 august 1962 construcţiile din lemn a fost distruse de un incendiu provocat de neglijenţa spectatorilor sau a îngrijitorilor. Abia peste un deceniu s-a pus în discuţie reconstrucţia stadionului, proiect realizat între 1973-1984 cu sprijinul mai multor intreprinderi din Buzău. În anul 1978, când se puteau organiza deja meciuri oficiale, pe arena din Buzău s-a turnat filmul „Totul pentru fotbal”, în care au jucat Jean Constantin, Nicu Constantin, Rică Răducanu, Sebastian Papaiani, Emil Hossu şi Gheorghe Dinică. Stadionul a fost gazda multor meciuri susţinute de echipa locală „Gloria Buzău” în perioada cât aceasta a activat în eşaloanele superioare ale fotbalului românesc. În perioada 2005-2008 arena din Crâng a trecut printr-o nouă etapă de modernizare, în urma căreia a fost echipată cu 18.000 scaune şi fotolii şi cu instalaţie nocturnă. Terenul de joc, prevăzut cu gazon natural, are 105 metri lungime şi 68 metri lăţime şi poate găzdui întâlniri de nivel naţional şi internaţional. De atunci, baza sportivă mai cuprinde un teren auxiliar de antrenament, cu suprafaţă sintetică, un minihotel şi o sută de locuri de parcare. Echipa locală, Gloria Buzău, înfiinţată în anul 1971, a participat în 7 ediţii ale primei ligi româneşti de fotbal. Cea mai bună performanţă este locul 5 în ediţia 1984/1985. În sezonul 1985/1986 a participat în Cupa Balcanică, unde a ajuns până în semifinale. În Cupa României, cea mai bună performanţă a clubului s-a înregistrat în sezonul 2007-2008, când echipa a ajuns în semifinalele competiţiei.
English
„GLORIA BUZĂU” STADIUM
At the beginning of the 20th century, the municipality of Buzău took the initiative to build a sports base at the edge of Crâng Forest. Oină [Romanian traditional sport, similar in many ways to baseball] races were initially hosted here, in 1904 the first national competition being organized. At the beginning, the arena had modest facilities, however, many lovers of oină, our national sport, attended the races. In 1922, the local authorities gave the land of the current stadium for the development of a sports base to host the matches of the local football team „Vârtejul”, founded in 1919 by the students of „Alexandru Hâjdeu” High School, current „Bogdan Petriceicu Hasdeu” National High School. The actual construction of the arena began in 1935, according to the plans of Braşov stadium, being financially supported by the parents and players of „Avântul” and „Vârtejul” teams, which were active in Buzău between 1921-1948. In 1940, the stadium was put into use. In 1943, the tribune and the changing rooms were built of wood. Over time, various local teams have evolved on the sports arena in Crâng: „Avântul”, „Vârtejul”, „Junimea”, „Tinerimea”, „Prietenii Naturii”, „Furtuna”, „Fulgerul CFR”, „Macaby” (of Jewish youth), and closer to our days „Metalul”, „Chimia”, „Șoimii”, „Gloria” etc. On 14th August 1962, the wooden constructions were destroyed by a fire caused by the negligence of spectators or caretakers. It was only after a decade that the reconstruction of the stadium was discussed, a project carried out between 1973-1984 with the support of several companies of Buzău. In 1978, when official matches could already be held, the movie „Everything for football” was shot on the arena of Buzău, in which Jean Constantin, Nicu Constantin, Rică Răducanu, Sebastian Papaiani, Emil Hossu and Gheorghe Dinică played. The stadium was the host of many matches supported by the local team „Gloria” Buzău during the time it was active in the upper echelons of Romanian football. In the period 2005-2008, the arena in Crâng went through a new stage of modernization, after which it was equipped with 18,000 chairs and armchairs and with a night illumination. The playing field, equipped with natural grass, is 105 meters long and 68 meters wide and it can host national and international meetings. Since then, the sports base also includes an auxiliary, training field with a synthetic surface, a mini-hotel and a hundred parking spaces. The local team, Gloria Buzău, founded in 1971, participated in 7 editions of the first Romanian football league. The best performance is the 5th place in the 1984/1985 edition. In the 1985/1986 season, it participated in the Balkan Cup, where it reached the semi-finals. In the Romanian Cup, the club’s best performance was recorded in the 2007-2008 season, when the team reached the semi-finals of the competition.
Français
STADE "GLORIA BUZĂU"
Au début du XXe siècle, la municipalité de Buzău a pris l'initiative de construire une installation sportive à la lisière de la Forêt de Crâng. Les compétitions d’oina (jeu de balle roumain) ont d'abord été accueillies ici, et en 1904, la première compétition nationale a été organisée. Au début, l'arène disposait d'installations modestes, mais de nombreux amateurs d'oina, notre sport national, assistaient aux compétitions. En 1922, les autorités locales ont cédé le terrain de l'actuel stade pour l'aménagement d'une installation sportive pour accueillir les matchs de l'équipe locale de football "Vârtejul", fondée en 1919 par les élèves du Lycée "Alexandru Hâjdeu", l'actuel Lycée National "Bogdan Petriceicu Hasdeu". La construction proprement dite de l'arène a commencé en 1935, suivant les plans du stade de Braşov, étant soutenue financièrement par les parents et les joueurs des équipes "Avântul" et "Vârtejul", qui ont joué à Buzău entre 1921 et 1948. En 1940, le stade a été mis en service. En 1943, la tribune et les vestiaires sont construits en bois. Au fil du temps, différentes équipes locales ont joué sur l'arène sportive de Crâng: "Avântul", "Vârtejul", "Junimea", "Tinerimea", "Prietenii Naturii", "Furtuna", "Fulgerul CFR", "Macaby " (de la jeunesse juive), et plus près de nous "Metalul", "Chimia", "Șoimii", "Gloria", etc. Le 14 août 1962, les bâtiments en bois ont été détruits par un incendie causé par la négligence des spectateurs ou des gardiens. Ce n'est qu'une décennie plus tard que la reconstruction du stade a été envisagée, un projet réalisé entre 1973 et 1984 avec le soutien de plusieurs entreprises de Buzău. En 1978, alors que des matchs officiels pouvaient déjà être organisés, le film "Tout pour le football" a été tourné sur l'arène de Buzău, dans lequel jouaient les acteurs Jean Constantin, Nicu Constantin, Rică Răducanu, Sebastian Papaiani, Emil Hossu et Gheorghe Dinică. Le stade a accueilli de nombreux matchs disputés par l'équipe locale "Gloria" Buzău à l'époque où elle était active dans les échelons supérieurs du football roumain. Dans la période 2005-2008, l'arène de Crâng a traversé une nouvelle étape de modernisation, à l'issue de laquelle elle a été équipée de 18.000 sièges et fauteuils et d'une installation nocturne. Le terrain de jeu, équipé de gazon naturel, mesure 105 mètres de long et 68 mètres de large, et peut accueillir des matches nationaux et internationaux Depuis, l’installation sportive comprend également un terrain d'entraînement auxiliaire avec une surface synthétique, un mini-hôtel et 100 places de parking. L'équipe locale, Gloria Buzău, fondée en 1971, a participé à 7 éditions de la première ligue roumaine de football. La meilleure performance est la 5e place lors de l'édition 1984/1985. Lors de la saison 1985/1986, elle a participé à la Coupe des Balkans, où elle a atteint les demi-finales. En Coupe de Roumanie, la meilleure performance du club a été réalisée lors de la saison 2007-2008, lorsque l'équipe a atteint les demi-finales de la compétition.