Bustul primarului Nicu I. Constantinescu
Nicu I. Constantinescu (1840-1905), avocat și om politic liberal, deputat în Parlamentul României, este cel mai important primar pe care l-a avut Buzăul. El a condus urbea timp de aproape 19 ani, între 1883-1905, şi de numele lui se leagă, printre altele, construcţia Palatului Comunal (“cea mai frumoasă primărie din țară”, după cum aprecia, la vremea respectivă, Nicolae Iorga), construcţia mai multor şcoli, printre care şi clădirea Liceului “Alexandru Hâjdeu”, astăzi Colegiului Naţional “B.P. Haşdeu”, sprijinirea bibliotecii publice, transformarea pădurii Crâng în grădină publică, lărgirea bulevardelor (Bulevardul Parcului, azi Bulevardul “Nicolae Bălcescu”), introducera iluminatului public, alimentarea cu apă potabilă, construirea Bazarului Obor şi salubrizarea oraşului.
A fost decorat cu Ordinele “Steaua României” și “Coroana României”.
În anul 2018 a fost declarat Cetăţean de Onoare post-mortem al Municipiului Buzău.
Bustul său, operă a sculptorului Dumitru Măţăoanu, elev al marelui artist plastic Dimitrie Paciurea, a fost realizat în 1928 şi instalat în 1931 în faţa Palatului Comunal (Primăria municipiului).
În 1952 autorităţile comuniste au demontat acest bust şi l-au depozitat în subsolul Palatului Comunal. În 1977 a fost reamplasat în faţa Şcolii Generale nr. 1, una din ctitoriile sale din Buzău, astăzi Şcoala Gimnazială “Aviator Mircea T. Bădulescu”.